UNIVERSITATEA AGRARĂ DE STAT DIN MOLDOVA
Universitatea Agrară de Stat din Moldova a celebrat la 9 octombrie 2013 80 de
ani de învăţământ universitar agronomic, pentru merite deosebite a fost decorată cu Ordinul Republicii. Este unica
universitate din ţara noastră, care pe
parcursul acestei perioade a trecut prin
două schimbări radicale a concepţiilor şi
mentalităţilor, legate de două treceri de
la un sistem economico-social şi politic
la altul.
Pe parcursul celor peste 80 de ani, care
s-au scurs de la înfiinţare, UASM şi-a
adus o contribuţie deosebită în tezaurul
econo- mic, social, politic şi cultural al
societăţii.
UASM a format în facultăţile sale peste
50 mii de specialişti, inclusiv cca 1000
din 67 de ţări, care s-au afirmat prin rezultate remarcabile în producţie şi în
cercetare, în ţară şi peste hotare. Printre
absovenţi regăsim un şir de personalităţi: preşedinţi de ţară, prim-miniştri,
deputaţi în parlament, ambasadori, miniştri, membri ai academiilor de ştiinţe,
scriitori etc.
Concomitent cu formarea specialiştilor,
UASM s-a afirmat şi printr-un nucleu
ştiinţific de mare importanţă, de notorietate naţională şi internaţională. Rezultatele cercetărilor ştiinţifice efectuate –
soiuri şi hibrizi noi de plante, crosuri de
animale şi păsări, tehnologii moderne,
maşini, aparate, produse farmaceutice
etc.
Au fost valorificate într-un număr mare
de monografii, manuale, articole ştiinţifice şi brevete de invenţii, care sunt implementate în producţie.
Pe parcursul existenţei sale, UASM a fost
şi un centru spiritual al agriculturii. Cadrele didactice au desfăşurat o vastă
activitate de propagare a rezultatelor
cercetărilor ştiinţifice, tehnologiilor noi
оn rоndurile agricultorilor.
UASM este astăzi recunoscută în ţară şi
peste hotare datorită corpului profesoral didactic de prestigiu, rezultatelor în
plan ştiinţific şi formării unor specialişti
competenţi şi competitivi.
În prezent, UASM numără peste 6000 de
studenţi, masteranzi şi docoranzi, pregătiţi respectiv pentru 23 specialităţi,
30 specializări şi 27 specialităţi ştiinţifici.
UASM dispune de un bogat potenţial
intelectual şi de o importantă infrastructură, destinată activităţilor didactice,
investigaţiilor ştiinţifice şi asigurării condiţiilor sociale. UASM este prima universitate din Republica Moldova, acceptată
ca membru în Asociaţia Universităţilor
Europene. Este membru asociat al Asociaţiei Universităţilor Francofone, întreţine relaţii de colaborare cu universităţi şi
institute de cercetare din întreaga lume,
în baza a peste 50 de acorduri, fiind total
deschisă cooperării internaţionale.
Avem convingerea că, în anii care vor
urma, Universitatea Agrară de Stat din
Moldova va continua să se afirme, contribuind prin realizări ştiinţifice importante la implementarea acestora în producţie, printr-o instruire de înalt nivel, la
modernizarea agriculturii şi dezvoltarea
spaţiului rural din Republica Moldova.