Mesaj de felicitare cu prilejul aniversării de 20 de ani de la fondarea Academiei de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova al dlui Vasile MARINA, rector, doctor habilitat, profesor universitar

Stimaţi profesori, colaboratori, doctoranzi şi masteranzi ai Academiei! Academia de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Repu-blicii Moldova împlineşte pe 21 mai, cu-rent, 20 de ani de la fondarea sa. Este un eveniment deosebit nu numai pentru instituţia noastră de învăţământ superi-or, dar şi pentru întreaga ţară, deoarece, avansând în aceşti ani spre o etapă ca-litativ nouă, Academia a devenit Centru Naţional de elită de instruire şi dezvolta-re profesională a funcţionarilor publici, de promovare a politicii de stat în do-meniul administraţiei publice în scopul consolidării serviciului public al ţării. 20 de ani este un bun prilej de a face bilanţul activităţii multilaterale a colectivului Academiei, de a trasa noi sarcini de viitor. Pe bună dreptate, noi consemnăm această aniversare printr-o realizare de mare prestigiu – după o perioadă de activitate modestă, în anul de studii 2012- 2013, numărul masteranzilor a depăşit cifra de o mie de persoane. Rodul muncii noastre, despre care astăzi vorbim cu mândrie, sunt absolvenţii Academi-ei - deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova, conducători de diferite ranguri, funcţionari din cadrul autorităţilor publice centrale şi locale, manageri ai instituţiilor de stat, specialişti din diferite domenii ale societăţii. De la fondarea Academiei, peste 4000 de persoane au devenit specialişti cu studii superioare postuniversitare şi de masterat. Una din direcţiile prioritare de activitate ale Academiei este dezvoltarea profesională a personalului. Până în prezent, în cadrul Academiei, şi-au perfecţionat calificaţia circa 27000 de funcţionari din autorităţile publice centrale (miniştri, viceminiştri, şefi de subdiviziuni, specialişti), precum şi din autorităţile publice locale (preşedinţi, vicepreşedinţi de raion, secretari ai consiliilor locale, primari ai satelor/ comunelor, oraşelor, şefi de subdiviziuni, personal cu funcţii de execuţie). În ultimii 3 ani, a sporit considerabil (peste 3000 anual) numărul de participanţi la cursurile de dezvoltare profesională atât la comanda de stat, cât şi la solicitarea autorităţilor publice. Desfăşurarea activităţilor de dezvoltare profesională în colaborare şi cu suportul financiar al partenerilor de dezvoltare a contribuit esenţial la sporirea capacităţilor Academiei în acest domeniu prin diversificarea formelor şi me-todelor moderne de instruire, formarea formatorilor, elaborarea cursurilor noi de instruire, a materialelor de instruire. O atenţie deosebită acordă Academia de Administrare Publică cercetărilor ştiinţifice. Ca rezultat, creşte numărul absolvenţilor Academiei, care susţin tezele de doctor în ştiinţe. În acest context, aş menţiona un nou obiectiv al nostru - de a majora numărul doctoranzilor până la 100 de persoane. Este un obiectiv real, care denotă potenţialul ştiinţific al Academiei. În ultimii trei ani de zile s-au depus eforturi considerabile pentru optimizarea structurii Academiei, consolidării bazei tehnico-materiale a acesteia, majorării salariilor profesorilor şi colaboratorilor Academiei. A fost renovat capital şi pregătit pentru un contingent de cca 350 de persoane un bloc de studii al Academiei cu 8 auditorii, 3 săli cu calculatoare şi Biblioteca ştiinţifică. Toate aceste performanţe, cu care ne mândrim şi marcăm frumoasa aniversare de 20 de ani de la fondarea Academiei de Administrare Publică, sunt rodul muncii creatoare şi cu abnegaţie a corpului profesoral-didactic de un înalt profesionalism, care aplică în procesul de studii cele mai avansate metode şi procedee de instruire şi formare la standarde europene şi mondiale, inclusiv tehnologiile informaţionale aplicate. O importanţă primordială acordăm cooperării internaţionale a Academiei, intensificării colaborării cu instituţiile similare de peste hotare, desfăşurării activităţilor în comun cu misiunile diplomatice, acreditate la Chişinău. Conform acordurilor semnate, Academia cooperează, în prezent, cu 16 instituţii de profil de peste hotare, cu 32 de misiuni diplomatice şi organizaţii internaţionale, acreditate în Republica Moldova, par-ticipă la implementarea în parteneriat a unui număr impunător de proiecte. Ajustarea la standardele europene a procesului de instruire şi dezvoltare profesională, precum şi îndeplinirea celor cinci mari funcţiuni (instruire, educaţie, creaţie ştiinţifică, cultura administrativa şi juridică, viaţă academică) vor contribui ca Academia de Administrare Publică să devină şcoala conştiinţei, demnităţii şi voinţei poporului, un factor de bază al integrării europene a Republicii Moldova. Stimaţi colegi! Cu prilejul minunatei aniversări de 20 de ani de la fondarea Academiei de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova, Vă adresez cele mai cordiale felicitări şi sincere urări de bine şi succese, dorinduvă noi realizări, gânduri frumoase, multă sănătate şi fericire Dvoastră şi familiilor Dumneavoastră